Tehnicile și procedeele speciale de masaj precum și celelalte aplicații terapeutice manuale incluse în practica Yumeiho derivă din elemente ale medicinei tradiționale chineze și japoneze, cum ar fi practica ancestrala Zheng Ti Fa (aplicații terapeutice manuale practicate în cadrul cunoscutei mănăstiri SHAOLIN). Parte din aceste metode terapeutice au fost aduse în Japonia în anul 1948 de catre maestrul japonez SHUICHI ONO HIDEGATSU.

Dl. dr. MASAYUKI SAIONJI, elev al maestrului OHNO, a studiat peste 20 de ani diverse practici terapeutice traditionale extrem orientale. În consecința sistematizării și perfectionării acestora a conceput TERAPIA YUMEIHO® (numele complet fiind: KOTSUBAN YUMEIHO TAISO sau YUMEIHO-DO).

Maestrul dr. Saionji Masayuki este considerat fondatorul terapiei Yumeiho.

TERAPIA YUMEIHO® a fost răspândită la nivel internațional prin intermediul Institutului Internațional de Medicină Preventivă Practică cu sediul în Tokyo – Japonia.

TERAPIA YUMEIHO® se practica în peste 30 de tari, în cadrul a diverse centre medicale, cabinete private, clinici, centre de recuperare medicală sau instituții de cercetare medicala în care experiența clinică și investigațiile efectuate prin metode stiințifice au dovedit complexitatea și multitudinea efectelor benefice ale terapiei.


Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia