Înscrierea la cursuri competențe, documente și condiții de practică Yumeiho.

CURSURI DE INIȚIERE 

– Pentru cei care vor să aplice masajul Yumeiho în beneficiul membrilor familiei, colegilor și al prietenilor. Nivel 1 (1 Dan/Grad)

CURSURI DE PERFECȚIONARE

– 2 DAN, pentru aplicarea Yumeiho în scop preventiv și ca metodă de întreținere corporală.

– 3 DAN, pentru aplicarea Yumeiho în scop preventiv și terapeutic.

– 4 DAN cursuri pentru formarea instructorilor asistenți.

 STAGII DE PERFECȚIONARE

– Participarea la cursurile de Yumeiho fără a avea ca scop trecerea la un nivel superior de competențe (fără examen pentru grad – DAN) se consideră stagiu de perfecționare. Pot participa practicanții Yumeiho indiferent de nivelul de pregătire, scopul fiind corectarea procedeelor însușite deja, perfecționarea cunoștințelor teoretice și practice, schimbul de experiență cu alți practicanți.

– Pentru participarea la examenul de nivel 3 (3 DAN, Gradul 3) este obligatorie absolvirea a minimum 2 stagii de perfecționare după absolvirea examenului de nivel 2 (2 DAN)

– Pentru obținerea gr. 4 (instructor asistent sau ca diplomă de merit) nu este definită participarea la un anumit număr de stagii ca fiind obligatorie. Promovarea se va face doar atunci când candidatul dovedește competența necesară.

CERTIFICAREA ABSOLVIRII CURSURILOR DE YUMEIHO

Absolvenții cursurilor de inițiere și perfecționare vor primi certificate de absolvire eliberate de Societatea Română de Yumeiho și diplome eliberate de Centrul Internațional de Yumeiho din Japonia.

Absolvenții stagiilor de perfecționare vor primi doar certificate de absolvire eliberate de Societatea Română de Yumeiho.

DURATA CURSURILOR – DURATA FORMĂRII TERAPEUȚILOR YUMEIHO

– Durata cursului de inițiere poate varia între 40 și 56 de ore. În funcție de condițiile organizatorice.

– Durata cursurilor și a stagiilor de perfecționare se stabilește de către fiecare instructor în parte. În general este de 30 – 60 de ore.

– Pentru obținerea gradului 3 (3 DAN, nivelul 3 de competențe) este necesară practica perseverentă timp de minim un an de la absolvirea gradului 2 și participarea la minim două stagii de perfecționare. În general trebuiesc însumate circa 1200 ore practică și 300 de ore teorie pentru a debuta ca terapeut Yumeiho.

– Gradul 4 poate fi obținut după minim doi ani de la absolvirea examenului pentru gradul 3 și doar în condițiile cerute de instructorul coordonator (candidatul fie are vocație ca instructor și va fi format ca atare fie are rezultate excepționale în practica terapeutică sau/și activitatea organizatorică).

CONDIȚII DE PARTICIPARE LA CURSURILE DE YUMEIHO – S.R.Y.

– Pentru aplicarea masajului Yumeiho în cadrul familiei, la prieteni sau colegi este suficientă absolvirea cursului de inițiere nivel 1. Cerințe: minim 18 ani, studii medii, sănătos/apt din punct de vedere psiho-fizic.

– Pentru cei care doresc să devină în viitor profesioniști Yumeiho, cerințele sunt următoarele: absolvent curs de inițiere în Yumeiho, absolvent studii medii (preferabil superioare, specialități conexe actului terapeutic), sănătos/apt din punct de vedere psiho-fizic, abilități pentru terapii manuale, abilități de socializare-comunicare, respectarea deontologiei profesionale.

CERINȚE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CURS:
1. Persoană majoră (minim 18 ani împliniți).

2. Absolvent/ă liceu (minim studii medii). Documente absolvire studii și/sau carnet de student.

3. Condiții psiho-fizice compatibile (*)

4. Achitarea avansului cu precizarea că avansul este nereturnabil exceptând situația în care cursul este anulat de organizatori.

5. Prezentarea la curs cu dovada identității persoanei (C.I., Pașaport etc.)

6. Completarea fișei personale, echivalent cerere de înscriere la curs și semnarea declarației-acord G.D.P.R. (de preluare și colectare a datelor cu caracter personal).

7. Achitarea integrală a cursului. Fac excepție cei care beneficiază de reduceri sau gratuități.
(*) – declarație pe propria răspundere la solicitarea înscrierii, interviu în prima zi de curs, după caz adeverință medicală cu precizarea: apt/ă curs masaj.

PRECIZĂRI IMPORTANTE !
– Achitarea și Absolvirea cursului nu garantează obținerea gradului (nivelului de competență) corespunzător nivelului cursului. Examenul de absolvire este decisiv.

–  Absolvenții cursurilor de Yumeiho se pot încadra în trei categorii de competențe:             

 I. Masaj Yumeiho, profilactic, de întreținere și relaxare, pentru membrii familiei (rude, cunoștințe, prieteni). Absolvenți Gr. 1 și 2.             

 II. Terapeut Yumeiho. Absolvenți Gr. 3.             

III.  Instructori și instructori asistenți. Funcții organizatorice. (Gr. 4, 5, 6, 7)

DESPRE DIPLOME ȘI CERTIFICATELE DE ABSOLVIRE

  • Diplomele Japoneze NU sunt recunoscute la nivel instituțional în România și Uniunea Europeană.
  • Certificatele S.R.Y. au valabilitate juridică, sunt documente oficiale eliberate de o persoană juridică, dar nu au valabilitate la nivelul instituțiilor patronate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii.

DESPRE CONDIȚIILE DE PROFESARE A TERAPIEI YUMEIHO

  • Yumeiho nu are cod C.A.E.N. deci nu se pot face angajări ca Terapeut Yumeiho.
  • Terapia Yumeiho se poate practica oficial doar ca specializare post universitară/studii medii/cursuri oficiale în cazul terapeuților (practicanți terapii manuale), maseurilor, kinetoterapeuților, medicilor, fizioterapeuților etc.
  • Formarea unui Terapeut Yumeiho durează, în general, între 2 și 5 ani. În funcție de studiile, profesia de bază și perseverența practicantului. Candidați la examenul pentru gradul 3 pot fi doar absolvenții gradului 2, care au parcurs minim un an de practică perseverentă și au participat la minim 2 stagii de perfecționare după absolvirea gradului 2.
INSTRUCTORII YUMEIHO

Competența de instructor Yumeiho se dobândește odată cu absolvirea examenului pentru gradul 5 (5 DAN). Actualmente acest examen are loc doar în Japonia. Competența de instructor asistent se poate dobândi odată cu obținerea gradului 4 (4 DAN) sau după obținerea acestui grad la solicitarea instructorului coordonator. Candidații la examenul de grad 4 – instructor asistent – sunt selectați de către instructorul coordonator (minim grad 6 – Yumeiho Shihandai) dintre terapeuții care probează vocația de instructor și alte calități indispensabile acestei competențe.

Sorin Iga – președinte al S.R.Y.

Instructor Yumeiho 6 Dan.